Si stau

Si stau si ma gandesc

        Stau, respir, inca traiesc…

        Ma uit la mine

        Ma uit si imi zambesc.

       

        Iar stau pe ganduri si ma-ntreb

        “Cum o sa ajung, cum o sa cresc?”

        Cred ca o sa supravietuiesc,

        Chiar daca de mine ma feresc

        Sa nu-mi pierd controlul...

        Sa nu ma ranesc.

        Si stau langa stejarul meu,

        Langa nenorocirile mele,

        Langa mine...

        Stau cu ideile mele cretine.

        Intr-un final tot cu mine stau,

        Stau si beau

        Langa stejarul unde-mi astept...

        Mintea bolnava, omul psihopat

        Din mine sa rasara.

Lume

Sufletul, cu trupul se contopeste

La ureche incet imi sopteste:

“E momentul tau! Traieste!”

Si incep a ma comporta nebuneste...

Lumea se uita le mine cu neintelegere,

Iar incercarea lor de intelegere moare.

Oare moare sau se autodistruge?

Nici eu nu stiu si nici nu-mi pasa,

Cand vad ca lumea are o nesimtire crasa.

Vorba filozofilor,

Omenirea merita stearsa de pe fata planetei,

Dar parca vorbeam despre mine...

                Iar eu am ajuns la lume,

Nimic nu e bine, poezia e plina de traume,  

Bat campii, nebunia m-a ajuns

Apatia m-a impuns, cu atata ura sincer, mi-a ajuns!

Pana la urma lumea sunt eu

Adica... doar tu,

Sau mai bine zis noi toti!