Sufletul, cu trupul se contopeste
La ureche incet imi sopteste:
“E momentul tau! Traieste!”
Si incep a ma comporta nebuneste...
Lumea se uita le mine cu neintelegere,
Iar incercarea lor de intelegere moare.
Oare moare sau se autodistruge?
Nici eu nu stiu si nici nu-mi pasa,
Cand vad ca lumea are o nesimtire crasa.
Vorba filozofilor,
Omenirea merita stearsa de pe fata planetei,
Dar parca vorbeam despre mine...
Iar eu am ajuns la lume,
Nimic nu e bine, poezia e plina de traume,
Bat campii, nebunia m-a ajuns
Apatia m-a impuns, cu atata ura sincer, mi-a ajuns!
Pana la urma lumea sunt eu
Adica... doar tu,
Sau mai bine zis noi toti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu